miercuri, 29 august 2012

Sentimente vii

   -Pleaca!
   -Esti sigur? Dar nu-mi pasa. Il intrebam pentru a-mi confirma ca nu e sigur si sa am siguranta ca il voi rani. Vroiam sa fiu sigura ca va suferi. Nu-mi pasa ca eram in plina noapte.
   -Da. Asta vreau. Acum...pleaca!
   -Nu e nevoie sa o repeti. Eu plec, tu ramai si suferi asa cum ai mai facut-o. Nu tu esti cel care a venit la mine in genunchi si m-ai rugat sa ma intorc? Eu voi fi bine mersi.
   -Nu conteaza...
   Am plecat linistita arucandu-i o ultima privire care stiu ca l-a inebunit, pentru ca cel de-al treilea "Pleaca" i s-a oprit pe buze.
   Mandra ca nu reusise sa ma injoseasca gonindu-ma, ci din contra eu ma jucasem cu el si eu iesisem invingatoare, am mers sa-mi sarbatoresc castigul cu ceva de baut. Ma simteam in stare de orice. Mi se parea ca lumea sta la picioarele mele si daca as fi ordonat unui necunoscut ceva, mi-ar fi dat ascultare. Umilinta cu care ma servea chelnerul imi intarea increderea si convingerile.
   Dar ma plictiseam. Singura nu ma puteam bucura pe deplin, asa ca mi-am ales o victima cu care urma sa ma distrez si apoi sa scap de ea. Eram ferm convinsa ca totul va merge ca pe roate.
   Nu mi-a luat mult sa gasesc pe cel potrivit. Un tip bine facut, blond, cu ochii negri, se intorcea de la baie. Parea destul de suparat. Deci o provocare in plus: sa il fac sa zambeasca, ca mai apoi sa ma amuze el pe mine.
   M-am ridicat nervoasa de la masa intredptandu-ma spre toaleta. Intentionat imi luasem pachetul de tigari, si m-am prefacut ca il pierd exact cand am trecut pe langa el.
   Intoarsa la masa, ma aflam in asteptare jucandu-ma in continuu cu telefonul ca sa para ca sunt nervoasa.
   -Ma scuzi, ti-a cazut pachetul de tigari cand te indreptai spre baie.
   -Multumesc, am spus cu o voce agitata, aproape parea ca plangeam. Nici mcar nu ma uitam la el. Continuam sa ma joc cu telefonul.
   A lasat pachetul, a plecat si nu s-a mai intors. Nici macar o privire nu mi-a aruncat in cele 15 minute cat am mai stat acolo. Parea o prada pierduta. Nu mi-am pierdut cumpatul si nu aveam de gand sa renunt.
   Am plecat cat de furtunos am putut, sperand ca ma va observa si ca va veni dupa mine. Nu a facut-o. Cat de furioasa am devenit! In aceeasi clipa mi-am adus aminte de el tipand la mine sa plec. Am simtit ca totul se darama. Ca eu eram cea care pierduse. Ma injosise, in plus orgoliul meu se simtea ranit acum. Mai era si gandul la prada pierduta. Devenisem dintr-o regina un nimeni. Nici baietii care se tineau dupa mine sau ma strigau in speranta ca ma vor cuceri, nu ma faceau sa ma simt mai bine. Mergeam alene. Nu stiam unde. Stiam ca el trebuia sa fie din nou al meu. Sa vina si sa spuna ca ii pare rau ca ma fugarise din viata lui,asta vroiam. Stiam ca imi era dor de el. Atunci simteam ca as fi putut muri de dorul lui, dar orgoliul tipa in mine si isi cerea razbunarea. Era o lupta ingrozitoare. Dorul ma indemna sa merg si sa ingenunchiez eu in fata lui pentru a-l avea iar aproape, pe cand orgoliul imi dicta sa gasesc un plan marsav si sa il fac sa sufere.
   M-am oprit in fata unui bloc, pe niste trepte. Stateam si incercam sa ma eliberez de multimea aceea de sentimente ce navalisera peste mine, cand a aparut el. Parul blond ce lucea in lumina lunii pline si a micului stalp de iluminat, ochii negri ce pareau a fi doua bijuterii dintr-o alta lume. S-a asezat langa mine. Statea uitandu-se in gol, fara sa scoata vreun sunet. Parea ca se oprise si din respirat. Am facut un efort imens ca sa nu ma mai uit la el.
   -Te-am urmarit. Iarta-ma...N-ar fi trebuit, dar mi-ai starnit curiozitatea.
   -Nu-i nimic, am spus incet,chinuindu-ma sa rostesc acele cuvinte.
   -Te rog, asculta-ma! Nu vreau sa te cuceresc, dar te-am vazut cum ai iesit si am crezut ca vei face o prostie. Am iesit dupa tine. Mi-am zis ca nu e treaba mea,am ramas in fata barului fara sa fac ceva. Ma uitam in intuneric si deodata am inceput sa fug. Trebuia sa dau de tine. Te-am urmat vreme de o ora in liniste, incercand sa ma fac nevazut. in cele din urma mi-am dat seama ca nu m-ai fi observat oricum, dupa felul in care priveai in pamant, pierduta. Am vrut sa ma opresc spunandu-mi ca sunt un prost, ca ma lasasem fraierit de mica ta smecherie cu tigarile. Stiam ca acela fusese un joc ca sa iti cad in plasa, dar nu aveam chef. Insa nu am facut-o. Nu m-am oprit. Te-am urmat pana aici. Am stat ascuns si incercam sa ma conving ca totul e doar un joc de-al tau si reusisei sa ma pacalesti. Hotarat sa plec m-am uitat in ochii tai ca pentru ultima oara. In loc sa plec, sunt aici langa tine.
   Nu am spus nimic. Nu mai stiam ce e cu mine. El a ridicat mana, a pus-o pe piciorul meu si s-a intors sa ma sarute. A fost intrerupt de un locatar ce iesea din bloc.
 Ramasi singuri s-a mutat in spatele meu si m-a cuprins cu bratele. Ce gest mirific! De fapt era un gest oarecare, care ma facea sa ma pierd, intr-un sens bun. Ma pierdeam in bratele lui care erau ata de puternice si totusi atat de moi si fine. Linistea m-a cuprins. O liniste contopita cu fericirea. Nu vroiam sa se termine. Nu vroiam sa imi mai dea drumul. Era ceva sublim doar pentru noi. Simteam ca miturile despre suflete pereche devenise realitate, ca eu il gasisem pe al meu si formad un singur intreg puteam pluti, bucurandu-ne de tot ce era frumos. Nu mai era nevoie de un sarut. Eram vindecata pana si de boala mea cauzata de orgoliu si de presupusul dor.
   Am stat astfel in noapte, pana dimineata avand parte de tot ce e mai bun prin prisma unui simplu gest.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu