sâmbătă, 25 august 2012

Ratacire

    "Trupul mi-e bolnav. Mintea spulberata de ganduri. Gandurile nu-mi dau pace nici in somn. Visele par a fi realitate. Nici ele macar ele nu-mi mai aduc liniste. Ma invart intr-un cerc viciios de sentimente si ganduri negre. Ele ma fac sa privesc partea intunecata a lucrurilor."
    Acestea erau ultimile ei randuri. Sau cel putin asa parea in acel moment. Se simtea ca un copil parasit.
    Dupa ce a scris toate acestea a iesit cu prietenii in speranta gasirii fericirii. Dar fericirea era pe un plan secund, ea isi dorea linistea. Insa nu acea liniste plictisitoare care te sugruma.
    Iesita pe usa cu un zambet larg in incercarea de a isi reveni,se indrepta catre prietenii ce se afleau in asteptare. La vederea lor totul se rezolvase. Ea isi revenise.
    Era in plin extaz, pana cand au trecut pe langa o macelarie. Unul din amicii sai s-a oprit sa glumeasca pe seama animalelor desenate pe geamul macelariei. Atunci parca un val negru i-a acoperit intreaga existenta. Cu lacrimi in ochi a fugit lasandu-si in urma prietenii zambitori care se bucurau de fiecare secunda a vietii ce parea roz in comparatie cu a ei. Fugea dar nu stia unde. Nu avea nici o destinatie asa cum nu avea nici o raza de lumina care sa ii scoata sufletul din intunecimea in care se afla.
    Obosita s-a oprit pe o banca de la marginea orasului. Plina de sudoare, fara puteri, respirand greu privea in gol la masinile ce treceau din cand in cand.
    Statea in felul acesta cand un copil de vreo noua ani, murdar, imbracat cu niste haine rupte, se apropie de ea.
    -Imi dati si mie un banut, domnisoara? a intrebat el stand cu mana intinsa la distanta de doi pasi de ea.Iesita ca din transa l-a tras de mana si a inceput sa tipe la el:
    -Un banut? Eu vreu un tata. Mie nu mi se ofera ce imi doresc, de ce tu ai primii ce iti doresti?
Baietelul incepuse sa planga. Speriata l-a imbratisat si incerca sa il opreasca din plans vorbindu-i:
    -Te rog linistestete! Iti voi da ceea ce iti doresti . Vei primi un banut, dar te rog linistestete. Micutul s-a oprit din plans si incerca sa iasa din stransoarea ei. Ea l-a eiberat si i-a inmanat ceea cei fagaduise. Spre uimirea ei, baiatul nu a plecat, ci s-a asezat langa ea. Au stat si s-au uitat unul la altul vreme de cateva minute. Ochii lor erau plini de intrebari, dar nici unul nu indraznea sa vorbeasca. Intr-un sfarsit curajul micutului baietel a spart gheata.
    -De ce stai aici singura? Nu pari a fi un copil sarac si parasit.
    -Saraca nu sunt, parasita da. Tatal meu este mort si ghici cum a murit! Baietelul a deschis gura pentru a raspunde, insa nu a apucat sa spuna ceva. Mama ,daca poti numi asa pe cea mai respingatoare fiinta, mi-a luat tatal. L-a macelarit in fata mea si mai apoi m-a obligat sa-i bag ramasitele in pungi de plastic.
    Inainte ca baiatul sa incerce sa spuna ceva ea a izbucnit in lacrimi. Facandu-i-se mila, el a luat-o si a imbratisat-o. Ar fi vrut sai spuna ceva ca sa ii aline durerea. Cu toata buna vointa lui nu reusea sa gaseasca nici macar un cuvant potrivit. Au stat astfel pret de cateva minute, pana cand ea s-a ridicat brusc in picioare.
    -Ce caut eu aici cu tine? De ce sunt in halul acesta? Si a plecat smulgand banutul din mana baietelului care a ramas pe banca urmand-o cu privirea.











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu